În anul 2013 mă aflam în Estoril, Portugalia, la o conferință științifică internațională. Discutând cu participanții, fie în timpul Welcome Cocktail fie în timpul pauzelor de cafea, am fost surprins că majoritatea dintre aceștia declarau că se ocupă cu “managementul intercultural”.
Pe atunci ecranele TV nu erau invadate cu imagini cu bărci pline de migranți traversând Mediterana spre Italia, cu tabere de refugiați sirieni în Turcia, cu garduri construite la frontierele unor țări din Europa. Ce e drept, când ajungeai în Viena auzeai vienezi semnalând că orașul este mai murdar decât cu ani în urmă, sau că au început să se fure biciclete.
Totuși, cineva stabilise că o un domeniu prioritar pentru granturi de cercetare este managementul intercultural și prevăzuse fonduri pentru acest domeniu, iar mulți cercetători și cadre didactice din învățământul superior “se orientaseră” (cum ar spune fostul președinte Iliescu).
Între timp, lucrurile au evoluat mult. Citesc despre opera Aida de Verdi că este considerată o operă ce preamărește colonialismul și sexismul, iar la un spectacol recent de la Paris chipurile sclavilor etiopieni nu erau negre, ci albe, conform viziunii regizoarei olandeze Lotte de Beer care va deveni, din 2022, director al Operei din Viena.
Asta îmi aduce aminte de relatările unor apropiați ai regimului Putin, în conformitate cu care ocuparea Crimeei a fost pregătită timp de 10 ani, prin coruperea oficialităților civile și militare, astfel încât dacă patru cinci militari cu uniforme fără însemne apăreau în față unei baze navale cu personal și armament din belșug, aceasta depunea armele și se lăsa ocupată.
Cineva gândește pe termen lung…